Iubirea este oarba…

 

LOVE

Cum sa iubesti cu inima si nu cu capul…

Inspirata de Valentines Day si de ceea ce sesizes – cu tristete – ca se intampla in viata romantica a oamenilor, am ales sa impartasesc cu voi idei despre iubire. 

 

Oamenii au diverse visuri marete pentru viata lor: cariera de succes, bogatie materiala, renume, familie, caritate, etc.

Sunt putini cei care stiu ca cel mai mare vis al vietii mele nu a fost legat de cariera si nici de bogatie materiala; a fost sa fiu cu partenerul cu care sa traiesc in iubire si armonie pe toate planurile – in daruire totala…sa ne crestem copiii intr-un mediu minunat. Exact ca in nenumaratele povesti cu zane si printi pe care le citeam cand eram mica sau romanele de dragoste cu happy end fericit pe care le-am citit mai tarziu. 

 

Viata mi-a scos in cale cateva experiente in acest context, experiente care mi-au adus bucurie dar si multa suferinta. Un lucru insa este cert: nu am incetat niciodata sa cred in iubirea reala si frumoasa intre doi parteneri potriviti. Aceastei certitudini ii datorez mare parte din dezvoltarea mea personala, pentru ca a continua sa crezi in ceva ce iti aduce dezamagire de cateva ori necesita multa tarie interioara.

Am fost dispusa sa fac orice pentru visul meu. Am luat riscuri mari si am lucrat foarte mult cu mine…Privind in urma nu imi pare rau pentru nimic. Stiu ca am facut tot ce am putut mai bine si am invatat multe lucruri: in primul rand despre mine si credintele mele ce deseori m-au sabotat si nu mai putin despre iubirea adevarata si nu cea inchipuita/creata de reguli de tot felul. Am invatat sa iubesc predominant cu inima, chiar daca inca mai apar momente cand intervine logica.

 

Iubirea romantica este unul dintre putinele lucruri in viata ce pot crea placere profunda – sau durere profunda. Ea are puterea sa te ridice deasupra norilor sau sa te arunce in cel mai intunecat loc…si indiferent cata experienta avem cu asta se pare ca inca incercam sa intelegem ce se petrece si sa gestionam cat mai bine.

 

Cand suntem invaluiti de acea iubire profunda, cand lumea noastra este plina de curcubee si fluturasi, tot ce face partenerul nostru pare corect, minunat – perfect. De aici si expresia “Iubirea este oarba”… esti “orbit” de iubire – mai bine zis nu dai atentie la ce zic ceilalti/experiente anterioare/reguli impuse de societate, etc. Nu poti vedea vreun neajuns la partenerul tau.

 

In acest stadiu de maxima atractie avem tendinta sa dam partenerilor nostri o mai mare libertate. Este loc si toleranta maxima pentru ca regulile adoptate de noi in acest stadiu al relatiei sunt putine si diferite de cele ce pot aparea mai tarziu…In multe cazuri chiar nu avem reguli; te simti asa de fericit fiind in acelasi loc cu omul iubit si avand posibilitatea de a-l face fericit!

 

Iata care este setul de ganduri al unui om ce iubeste cu inima:

Ce l-ar face fericit? Ce l-ar incita/aprinde? As fi in stare sa merg pana la capatul pamantului sa aflu asta…m-as bucura atat de mult sa-i pot darui asta! O sa ma bucur invatand si explorand tot felul de lucruri cu el/ea si am disponibilitatea sa fac orice sa fim fericiti si sa pastram aceasta stare minunata. Ma simt atat de plin/a de viata! Voi face tot ce imi sta in putinta de data asta ca sa functioneze.”

In stadiul acesta nu exista dubii. Nu exista reguli. Nu exista masurare a cat de mult faci pentru partenerul tau versus cat de mult face el pentru tine. Nu exista asta. Cand iubesti din inima in stadiul numit “orb” nu te gandesti la cat de mult dai si nici nu compari partenerul cu un ideal creat mental. Faci lucrurile asa cum le simti.

 

Ce sfarseste acest stadiu? De ce ne oprim sa iubim cu inima?

Raspunsul este: Conducerea este preluata de cap…Logica este o trasatura intelectuala valoroasa dar in context de relatii poate fi destructiva.

 

Iata care este setul de ganduri a unui om care nu mai este in inima, ci in cap:

“Ma intreb ce va face de ziua mea… Eu am aranjat asa de frumos totul de ziua lui/ei…i-a placut tare mult! Dar ziua mea…nu a spus nimic despre asta pana acum…Daca o uita complet? Asa cum a uitat sa ma felicite pentru promovarea ce am primit-o nu de mult…sau cum uita lucruri mici cum ar fi faptul ca imi place avocado…Cum pot avea un partener care nu stie ca imi place avocado??!!”

In acest stadiu al relatiei toate emotiile pozitive ce le-ai avut o bucata de timp sunt preluate de reguli ce ti le-ai creat in cap si anume: cum ar trebui sa se comporte partenerul tau, cum ar trebui sa fie relatia ta, ce meriti…bla, bla, bla….Si dintr-o data lucruri pe care partenerul tau le face nu-ti mai aduc fiori placuti. Curgerea emotiilor nu mai este incantatoare…din contra, poate deveni enervanta.

 

Si cand lasam astfel de lucruri mici sa “intepe” incepem sa simtim o forma de resentiment sau sa alimentam o forma de tensiune. Asta poate escalada intr-o serie de respingeri  care devin toxice sau incep sa te roada – si in final genereaza o stare de reprimare sau neputinta si simti ca relatia nu iti mai satisface dorintele/nevoile. In acest moment iti indrepti atentia spre altceva: munca, prieteni, grupuri cu hobby-uri commune, si daca ai copii asupra copiilor in mod exagerat.

 

Suna teribil, asa-i? Din fericire sunt tot felul de solutii ca sa eviti astfel de situatii. Ma voi referi la ele cu alta ocazie…

 

Ce vreau sa-ti sugerez acum este: gandeste-te bine inainte de a parasi o persoana cu care ai simtit o rezonanta puternica inca de cand ati schimbat primele cuvinte si priviri. Fii empatic si pune-te in locul ei macar pentru cateva clipe. Poate tocmai “dai cu piciorul” partenerului ideal inainte de a-ti da putin timp sa il cunosti…

 

Adevarata compatibilitate o sesizezi in primele momente impreuna, cand inca esti in inima si totul ti se pare posibil. Daca ai aceasta binecuvantare nu lasa lipsa de comunicare sa o scoata din viata ta. 

 

Rareori intalnim oameni cu care rezonam cu adevarat…Se poate intampla doar de cateva ori in viata.